25 Martie
Adăugat de RVE Cluj pe data de martie 28, 2024
Consiliul Județean Cluj a încheiat două noi contracte de lucrări de întreținere care vizează sectoare de drum în lungime însumată de 27 kilometri, situate pe drumurile județene 161K Bărăi – Mureșenii de Câmpie – Chiriș și 161Z Petea – Legii – Geaca. Acestea au drept scop principal îmbunătățirea condițiilor de circulație și oferirea unei siguranțe rutiere sporite. Operațiunile vor consta în lucrări de întreținere a platformei drumului, de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii rutiere, dar și de așternere de covor asfaltic pe un sector de drum în lungime de 4,42 kilometri situat pe drumul județean 161Z.
La două săptămâni de la începerea lucrărilor pentru punerea pe soclu a grupului statuar „Școala Ardeleană”, care a fost demolat în cadrul proiectului de modernizare, statuia a fost reamplasată pe soclu. Primarul Emil Boc a declarat că nu este finalizată încă toată lucrarea, aceasta având termen de finalizare în 30 martie. Totuși, mesajul din spatele acestui demers a fost de a arăta că ne prețuim înaintașii, precum Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Samuil Micu, Simion Bărnuțiu, care au luptat pentru identitate națională și egalitatea în drepturi, a populației din Transilvania.
50 de noi școli din județul Cluj, înscrise în programul „O masă sănătoasă”, derulează licitații pentru a oferi copiilor un prânz sănătos. Astfel, săptămâna viitoare, firmele de catering sunt așteptate să se prezinte la licitațiile organizate pentru a asigura mâncarea elevilor din școlile cuprinse în noul program. Programul se va derula în trei variante diferite. Prima constă într-o masă caldă, preparată în școlile în care există cantină cu aviz de funcționare, dar și un spațiu adecvat de servire a mesei. A doua variantă constă într-o masă caldă furnizată în regim de catering. Pentru această variantă vor trebui să opteze unitățile de învățământ în care nu există cantină. Iar a treia variantă este de a oferi elevilor un pachet alimentar, acolo unde nu este posibilă asigurarea unei mese calde. Totul, în limita a 15 lei pentru fiecare beneficiar. În momentul de față, în județul Cluj, peste 5.000 de elevi se bucură deja de masă din partea școlii, Inspectoratul Școlar Județean alegând școlile din medii defavorizate. În municipiul Cluj-Napoca, patru școli sunt parte din program, și anume: Școala Gimnazială „Emil Isac”, Colegiul de Servicii în Turism „Napoca”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Școala Gimnazială „Traian Dârjan”.
Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua când local se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, ce pot fi însotite izolat și de descărcări electrice. La munte precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 11 grade Celsius, iar cele minime între -2 și 1 grad Celsius.