1 Aprilie

Adăugat de pe data de aprilie 2, 2024

  • Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea unei finanțări multianuale, în cuantum de 4,8 mil de lei, pentru implementarea proiectelor de digitalizare a acestuia, în perioada 2024-2026. Sunt vizate, astfel, dezvoltarea serviciilor software, respectiv integrarea și automatizarea la nivelul Consiliului Județean Cluj a organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică, precum și a serviciilor publice deconcentrate din județul Cluj. În acest moment, la nivelul Consiliului Județean funcționează un serviciu de digitalizare care gestionează dezvoltarea aplicației „Ghișeu Unic”. În acest sens, Consiliul Județean a luat decizia contractării unei companii specializate, de IT. Componentele astfel create vor permite o și mai mare flexibilitate în dezvoltarea interfețelor pentru cetățeni și funcționari, integrarea mai multor entități într-o singură aplicație, respectiv dezvoltarea și adăugarea de noi module și fluxuri interne, utilizând aceeași interfață cu care cetățeanul este familiarizat.
  • Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj, organizează mâine, 2 aprilie, o sesiune de screening gratuit dedicat identificării precoce a Tulburării de Spectru Autist. Inițiată cu prilejul celebrării Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, activitatea se va desfășura între orele 10.00 și 13.00, la sediul Centrului Comunitar Județean Cluj, situat pe strada Albert Einstein numărul 14. În cadrul acestei întâlniri de informare gratuite, terapeuții Centrului de zi de recuperare pentru copii cu autism din cadrul Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, vor realiza activități de screening cu privire la traseul de dezvoltare al copilului fiecărui părinte care va răspunde invitației. De asemenea, vor fi oferite informații de specialitate cu privire la dezvoltarea copiilor și la simptomele asociate tulburării de spectru autist.
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează luna aceasta cea de-a 13-a ediție a campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBBEAR dă startul!”. Cei care doresc sa doneze sunt așteptați în perioada 8-12 aprilie, în intervalul orar 7.30-13.30, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18). Campania va fi precedată de o acțiune de informare și conștientizare susținută de studenții voluntari ai UBB. Persoanele care doresc să doneze sânge, se pot programa utilizând aplicația BlooDoChallenge, disponibilă în Google Play și App Store.

 

  • În urma finalizării lucrărilor de modernizare și reabilitatare a corpurilor de clădire ale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, poliția municipiului Cluj-Napoca își va relua activitatea la sediul de pe strada Decebal, nr. 26. De altfel, Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, precum și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor fi relocate la adresa menționată. Inspectoratul de Poliție Cluj a mai anunțat pe pagina sa de facebook faptul că, în această situație, nu va mai fi operațională clădirea situată pe strada Corneliu Coposu, nr. 167.

 

  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în partea a doua a nopții, când local se vor semnala ploi cu caracter de aversă, posibil însoțite și de descărcări electrice. În zona montană înaltă, la sfârșitul intervalului, vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 28 de grade Celsius, iar cele minime între 9 și 11 grade Celsius.

Continue reading

Next post

2 aprilie


Thumbnail
Previous post

29 Martie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background