6 August

Adăugat de pe data de august 6, 2024

Primăria din Cluj-Napoca desfășoară în perioada vacanței de vară a elevilor diverse lucrări de reparații și reabilitări în școlile, grădinițele și creșele din oraș, pentru a asigura condiții cât mai bune pentru elevi și cadre didactice în viitorul an școlarSe intervine la 45 de școli, 6 creșe și 22 de grădinițe, în funcție de nevoile și necesarul identificat alături de conducerea unităților de învățământ. Valoarea totală a contractului este de 17,8 milioane lei, iar lucrările includ reparații la clădiri, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de igienă și siguranță.Viitorul Clujului îl pregătim acum, prin investiția consistentă în educație!”, a anunțat primarul Emil Boc pe rețelele de socializare.

 

Directorul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj, Horia Simu, a declarat într-un interviu pe platforma media Cluj 24.ro, că atunci când sunăm la urgențe, operatoarea ne va pune mai multe întrebări și trebuie să ne concentrăm să răspundem clar și cât se poate de corect. În funcție de ceea ce spunem, apelul va fi încadrat într-unul din codurile roșu, ca fiind cel mai grav și va avea întâietate, verde sau galben. Apoi vom fi informați dacă trebuie să așteptăm salvarea acasă, cum să intervenim, cum să dăm primul ajutor, dacă este cazul. Peste 300 de apeluri sunt preluate zilnic la numărul 112, iar pe o tură intervin la cazurile speciale 13 mașini. Toți pacienții aduși cu mașina salvării au prioritate la Urgență. ”Nu sunați la 112 fără vreun motiv serios, se poate ajunge la cercetare penală”, a avertizat dl. Horia Simu.

 

Consiliul Județean Cluj a încheiat contractele pentru achiziționarea a 107 echipamente destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii. Dotările, cu o valoare totală de peste un milion trei sute de mii de lei, la care se adaugă T.V.A., sunt prevăzute în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, câștigat și implementat de forul administrativ județean. Unitatea sanitară va beneficia de un sistem automat de identificare microbiană prin spectrometrie de masă, 50 de sisteme de decontaminare/tratare a aerului din încăperi și un echipament de evidențiere a încărcăturii microbiologice în aer. De asemenea, pentru Spitalul de Copii au mai fost achiziționate patru sisteme cu abur și dezinfectant pentru decontaminare și dezinfecție rapidă de nivel înalt a suprafețelor greu accesibile, un echipament de evidențiere a încărcăturii microbiologice pe suprafețe și 50 de cărucioare multifuncționale. Toate aceste 55 de dotări au fost deja recepționate de Consiliul Județean Cluj și livrate instituției spitalicești.

Editura Stephanus prezinta ultima apariție editorială: Biblia în acțiune! La un preț de 199 de lei, cu copertă cartonată, Biblia în acțiune este cea mai extinsă variantă de biblie ilustrată, cu o colecție de 230 de povestiri biblice de la Genesa la Apocalipsa, prezentate în ordine cronologică. Fiecare pagină a acestei cărți te îndeamnă să explorezi Cuvântul lui Dumnezeu și să cauți să-L cunoști pe El în mod personal. Deoarece are imagini grăitoare și un limbaj simplu, cititorii de la 9-10ani în sus vor fi martori ai prezenței active a lui Dumnezeu în lume prin povestirile din viața Domnului Isus și a marilor eroi ai credinței.

 

Incheiem grupajul informativ cu datele meteo. Centrul meteorologic Transilvania Nord anunță că în județul Cluj vremea va fi usor mai rece fata de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restranse, mai ales la munte, se vor semnala ploi de scurta durata. Vantul va sufla slab la moderat, cu intensificari locale de pana la 40…50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 21 si 24 de grade C, iar cele minime intre 11 si 13 grade. Izolat vor fi conditii de ceata spre sfarsitul intervalului.


Continue reading

Next post

7 August


Thumbnail
Previous post

5 AUGUST


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background