- Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere pe sectorul de drum Turda – Bogata – Călărași, situat pe drumul județean 161B. Acestea au ca scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de siguranță, și vizează un sector în lungime de 12,6 kilometri. În această etapă se execută lucrări de asigurare a scurgerii apelor prin curățarea și desfundarea șanțurilor și a rigolelor, respectiv de colmatare a rosturilor existente pe calea de rulare. De asemenea, urmează a fi derulate operațiuni constând în întreținerea părții carosabile, decolmatarea camerelor de cădere, asigurarea esteticii rutiere și aducerea la profil a acostamentelor.
- Primăria Cluj-Napoca a înregistrat, recent, o nouă etapă în derularea proiectului trenului metropolitan, prin lansarea licitației pentru achiziția celor șapte trenuri electrice, ce vor asigura transportul feroviar metropolitan. Primăria va încheia, astfel, un acord de asociere cu Căile Ferate Române pentru obținerea finanțării europene necesare implementării proiectului. În urma încheierii acestuia, compania de căi ferate va asigura terenurile și infrastructura feroviară necesară, iar municipalității îi revine asigurarea părții de finanțare. Trenul metropolitan Cluj este un proiect complex estimat la 250 de milioane de euro, care va descongestiona traficul rutier de pe DN1, DN1F și DN1C și va reprezenta o soluție modernă și nepoluantă de transport pentru mii de călători. Acesta vizează realizarea infrastructurii rutiere și pietonale, și include patru pasaje subterane pietonale, cu un punct intermodal în zona Aeroportului. În plus, pe traseul trenului metropolitan vor fi realizate opt parcări auto.
- Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat startul lucrărilor la noua școală din comună, situată pe Strada Cătanelor. Aceasta va fi o școală modernă, în care, în doi ani de zile, vor învăța aproximativ 1.000 de elevi într-un singur schimb. Noua școală va dispune de: 36 de clase noi, 4 laboratoare, 2 ateliere, o bibliotecă, o sală multifuncțională și spații de recreere. Proiectul are o valoare de peste 55 de milioane de lei din fonduri nerambursabile.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 30 de grade Celsius, iar cele minime între 13 și 16 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze