29 aprilie
Adăugat de RVE Cluj pe data de aprilie 29, 2026
Potrivit unui anunț publicat de Primăria Apahida, începând de ieri, strada Ghioceilor din Dezmir s-a închis circulației. Lucrările vizează asfaltarea drumului și realizarea canalizării pluviale pe tronsonul dintre intersecția cu strada Școlii și intersecția cu strada Toamnei nr. 23. Locuitorii din zonă trebuie să se aștepte la perturbări ale traficului pentru o perioadă nedefinită. Conducerea instituției îi roagă pe cetățeni să evite tronsonul afectat, să respecte semnalizarea rutieră temporară montată în zonă și să folosească rute alternative.
De asemenea strada Fântânele din Dezmir a intrat pe lista investițiilor finanțate din fonduri europene urmând să fie reabilitată și modernizată. Lucrările planificate includ două benzi de circulație – dintre care benzi dedicate transportului public –, trotuare noi, pistă de biciclete și o rețea de canalizare pluvială menită să elimine problema inundațiilor în perioadele cu precipitații.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA – Sucursala Cluj-Napoca anunţă întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică, luni, 4 mai, pe străzile: Gălbenelelor, Panseluțelor, Narciselor, Sânzâienelor, Margaretelor, Clopoțeilor, Oleandrului, Romaniței, Voroneț, Gențianei, Liliacului, Cameliei, Stânjeneilor, J.S.Bach, Viile Dâmbul Rotund, Sion Gheorghe, Sitarilor, Busuiocului și Spicului între orele 09:00 și 17:00. Iar marți, 5 mai, în același interval orar, pe străzile: Sovata, Partizanilor, Ioan Slavici, Spinoasa, Pintenului, Transilvaniei, Porumbului, Bumbești, Banul Udrea și Făgărașului. Întreruperile sunt necesare pentru asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor.
Legea nr. 54/2012, așa-numita „lege a grătarului”, rămâne în vigoare și în 2026. Activitățile de picnic sunt permise doar în zone special amenajate sau indicate de autorități. Focul poate fi aprins, dar doar în locurile dedicate. În parcuri sau margini de pădure se poate sta la picnic, dar fără grătar. Cele mai importante reguli sunt:
- deșeurile trebuie colectate și aruncate în locuri speciale;
- focul trebuie supravegheat permanent;
- este interzisă aruncarea țigărilor aprinse în natură și spălarea obiectelor în râuri sau lacuri;
- este interzisă distrugerea plantelor sau hrănirea animalelor sălbatice.
Chiar și detalii aparent minore, precum zgomotul excesiv sau lăsarea gunoaielor în urmă, pot atrage sancțini. Amenzile pentru persoane fizice variază între 100 și 3.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei.
Astăzi, de la ora 18:30, va avea loc lansarea cărții Limite în căsnicie scrisă de dr. Henry Cloud și dr. John Townsend. O carte valoroasă și practică pentru o relație de cuplu sănătoasă. Evenimentul se va desfășura pe str. Decebal numerele 22-24, sala din stânga, la parter.
Centrul Meteorologic Transilvania Nord ne informează că astăzi, în județul Cluj, vremea va fi mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros noaptea când izolat va ploua slab, la munte se vor semnala precipitații mixte, iar în zona montană înaltă va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare mai ales în cursul zilei, cu viteze la rafală în general de 40…45 km/h, iar în zona montană înaltă de 60…75 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 17 grade, iar cele minime între 0 și 3 grade.