29 IULIE
Adăugat de RVE Cluj pe data de iulie 29, 2026
Consiliul Județean Cluj desfășoară lucrări ample de întreținere pe drumul județean 109D, pe tronsonul Săcălaia – Sic – Coasta – Vișea – Jucu de Sus, pe o distanță de peste 32 de kilometri. Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, modernizarea acestui drum este importantă atât pentru accesul către obiective turistice precum Mănăstirea Nicula, Lacul Știucilor și Rezervația Stufărișurile de la Sic, cât și pentru fluidizarea traficului, oferind o rută alternativă spre Cluj-Napoca și reducând presiunea de pe drumul National 1C.
Județul Cluj ocupă locul al doilea la nivel național după rezultatele obținute la proba scrisă a concursului de titularizare 2026. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Cluj, 59,65% dintre candidați au obținut note peste 7, pragul necesar pentru ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată. La nivelul județului, doi candidați au obținut nota 10, la disciplinele Biologie și Învățământ preșcolar. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în 4 august.
Primarul Emil Boc a anunțat finalizarea unei noi unități educaționale în cartierul Iris, care va pune la dispoziția familiilor 120 de locuri noi: 60 la creșă și 60 la grădiniță. Clădirea, amplasată pe un teren de 2.000 de metri pătrați, a fost realizată printr-un parteneriat între administrația locală și mediul privat. Lidl România a donat terenul, Hexagon Era a construit imobilul, iar Primăria Cluj-Napoca a realizat finisajele și instalațiile. Noua unitate este dotată cu panouri fotovoltaice, sisteme moderne de detecție și avertizare la incendiu și alte echipamente care asigură un mediu sigur și eficient energetic.
Copiii și părinții sunt invitați maine, 30 iulie, de la ora 18:00, în Iulius Parc din Cluj-Napoca, la spectacolul de teatru de păpuși „Tigrișori de Poveste”, organizat în cadrul evenimentului Kids Thursdays. Spectacolul spune povestea lui Titigru și a lui Titigra, doi tigrișori care pornesc într-o aventură despre curaj, prietenie și speranță, într-o reprezentație susținută de Anima Art’s. Intrarea este gratuită, fără rezervare sau bilet, iar organizatorii recomandă participanților să urmărească paginile oficiale Iulius Mall Cluj pentru eventuale modificări în cazul vremii nefavorabile.
Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 29 de grade Celsius, iar cele minime între 11 și 14 grade Celsius.